1.1 Prezenţii Termeni şi Condiţii reglementează relaţia noastră contractuală cu dumneavoastră şi explică drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile dumneavoastră, precum şi cele ale companiei menţionate la începutul prezentului contract.
1.2 Acolo unde folosim termenul „noi”, „al nostru”, „nouă” sau „Compania” înseamnă compania menţionată la începutul prezentului contract.
1.3 Acolo unde folosim termenul „dumneavoastră”, „al dumneavoastră”, sau „Clientul”, înseamnă orice persoană fizică sau entitate juridică la solicitarea căreia sau în numele căreia realizăm orice activitate sau prestăm Servicii.
1.4 Suntem un furnizor de servicii logistice şi de expediere de mărfuri. În prestarea Serviciilor, avem dreptul să achiziţionăm oricare sau toate Serviciile în calitate de agent sau să prestăm prezentele servicii ca prestator principal şi putem acţiona ca Transportator de mărfuri sau interfaţă cu un Transportator conform celor convenite cu dumneavoastră.
1.5 În situaţia în care acţionăm ca agent în numele dumneavoastră atunci acţionăm într-un mod curent, iar dumneavoastră ne autorizaţi să încheiem contracte în numele dumneavoastră şi în numele Proprietarului pentru a presta Serviciile. În calitatea noastră de agent, nu încheiem sau nu avem ca scop să încheiem orice contract cu dumneavoastră pentru transportul, depozitarea, ambalarea sau manipularea oricăror Mărfuri şi nici pentru orice alte Servicii în legătură cu acestea şi acţionăm numai în numele dumneavoastră pentru obţinerea Serviciilor prin stabilirea contactelor cu terţi, astfel încât relaţiile contractuale directe sunt stabilite între dumneavoastră şi astfel de terţi.
1.6 În situaţia în care acţionăm ca prestator principal pentru furnizarea Serviciilor atunci când contractul va prevedea în mod expres în ce situaţie acceptăm responsabilitatea pentru pierderea sau deteriorarea Mărfurilor preluate în grija şi custodia noastră din momentul în care preluăm livrarea fizică a Mărfurilor până în momentul în care avem dreptul să vă solicităm dumneavoastră sau Proprietarului să luaţi în primire Mărfurile (obiect în orice situaţie a prezenţilor Termeni şi Condiţii şi în special obiect al limitării responsabilităţii prevăzute la clauza 13).
1.7 Termenele şi Condiţiile pot fi modificate sau completate numai prin acord scris între Companie şi Client.
1.8 Responsabilitatea noastră pentru pierdere sau deteriorare este limitată. Vă rugăm să acordaţi o atenţie specială clauzei 13.
1.9 Asigurarea este un contract separat între dumneavoastră şi un asigurător. Condiţiile de asigurare sunt diferite de Termenii şi Condiţiile noastre. Nu suntem responsabili pentru pierderea sau deteriorarea Mărfurilor sau Serviciilor neasigurate.
1.10 În situaţia în care doriţi ca noi să prestăm Servicii care sunt excluse de prezenţii Termeni şi Condiţii (a se vedea clauza 8 pentru o listă a produselor excluse), atunci nu suntem responsabili pentru pierderea sau deteriorarea ce rezultă din asemenea Servicii (inclusiv deteriorarea unor astfel de mărfuri).
1.11 Clientul şi Compania sunt de acord că prezenţii Termeni şi Condiţii înlocuiesc orice termeni suplimentari ai contractului care sunt în contradicţie cu prezenţii Termeni şi Condiţii (cu excepţia cazului în care orice termeni suplimentari ai contractului reduc răspunderea, responsabilitatea sau obligaţiile Companiei, caz în care astfel de termeni suplimentari ai contractului se aplică).
2.1 „Transportator” înseamnă partea care realizează efectiv transportul Mărfurilor, fie prin propriile mijloace de transport sau orice parte care face obiectul răspunderii transportatorului care realizează transportul Mărfurilor ca rezultat a unei întreprinderi exprese sau implicite de a-şi asuma o astfel de responsabilitate.
2.2 „Mărfuri periculoase” înseamnă Mărfuri care sunt oficial calificate drept periculoase, precum şi Mărfuri care sunt sau se pot transforma într-o natură periculoasă, inflamabilă, radioactivă nocivă sau care produce deteriorări.
2.3 „Mărfuri” înseamnă orice proprietate care face obiectul prezentului contract şi include animale vii precum şi containere, paleţi sau articole similare de transport sau ambalare neprestate de către noi.
2.4 „Proprietar” înseamnă proprietarul Mărfurilor (inclusiv orice ambalaje, containere sau echipamente) la care se referă orice Service prestate conform prezenţilor Termeni şi Condiţii, precum şi destinatarul sau orice altă parte care este sau poate deveni îndreptăţită să ia în primire Mărfurile.
2.6 „Serviciile” înseamnă lucrări şi servicii de orice natură referitoare la transportul, consolidarea, depozitarea, manipularea, ambalarea sau distribuirea Mărfurilor precum şi servicii auxiliare şi consultative referitoare la acestea.
2.7 „Mărfuri de valoare” înseamnă bijuterii, ceasuri, brelocuri, pietre preţioase, bani, acte, titluri de valoare, timbre, monede, lucrări de artă sau bunuri sau colecţii similare.
3.1 Tariful nostru NU include taxele vamale sau orice alte taxe sau impozite ce se plătesc către autorităţi guvernamentale, semiguvernamentale, administrative sau către alte organisme sau autorităţi similare.
3.2 Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, tarifăm un preţ fix dar putem modifica preţul sau aplicăm cheltuieli suplimentare în situaţia în care una dintre următoarele situaţii se aplică sau nu a fost luată în considerare atunci când a fost pregătit tariful:
3.3 Tariful pentru transport nu este întotdeauna calculat la greutatea reală de transportat, întrucât greutatea volumetrică facturabilă poate să se aplice în funcţie de densitatea transportului.
4.1 Cu excepţia cazului în care se convine altfel în scris:
4.2 În situaţia în care oricare dintre membrii personalului nostru prestează acest tip de lucrare pentru dumneavoastră la solicitarea dv şi fără acordul nostru scris, atunci nu suntem responsabili pentru orice pierdere sau deteriorare.
5.1 În situaţia în care în orice moment executarea obligaţiilor noastre este sau este posibil a fi afectată de către orice impediment sau risc de orice natură (inclusiv condiţiile Mărfurilor) ce nu rezultă din nicio culpă sau neglijenţă din partea noastră şi care nu poate fi prevăzută sau evitată în mod rezonabil de către noi cu diligenţă, atunci putem abandona transportul Mărfurilor şi Serviciilor fără asumarea responsabilităţii din partea noastră.
5.2 În astfel de cazuri şi este posibil în mod rezonabil, vă punem la dispoziţie Mărfurile sau orice parte a acestora la un punct de livrare pe care îl considerăm sigur şi convenabil, caz în care livrarea se consideră a fi fost realizată, iar responsabilitatea noastră cu privire la astfel de Mărfuri şi Servicii încetează dar avem în continuare dreptul la remuneraţia convenită conform contractului şi veţi plăti orice costuri suplimentare asociate cu circumstanţele menţionate la clauza 5.1.
5.3 Costuri neprevăzute - din cauza naturii zonei în care lucrăm, pot exista taxe de staţionare prelungită, taxe pentru escortă/convoi de camioane cu perioadă de așteptare, taxe de inspecţie vamală şi alte taxe care survin şi care nu pot fi controlate. Vom depune toate eforturile pentru a vă atenţiona în prealabil despre suportarea acestor taxe dar acestea sunt de asemenea responsabilitatea părţii/ companiei care acceptă prezentul tarif.
Vă revine obligaţia să:
7.1 Prin încheierea acestor Termeni şi Condiţii garantaţi faptul că:
7.2 Ne veţi despăgubi pentru toate daunele suferite în executarea Serviciilor şi vă asumaţi faptul că nici reclamaţie nu va fi formulată împotriva niciunui director, funcţionar sau angajat al Companiei care le impută sau încearcă să le impute orice daună în legătură cu orice Servicii care fac obiectul prezenţilor Termeni şi Condiţii. În cazul în care o astfel de reclamaţie este totuşi formulată, sunteţi de acord să despăgubiţi Compania (inclusiv pe directorii, funcţionarii sau angajaţii acesteia) pentru toate consecinţele şi daunele ce rezultă din aceasta.
7.3 Pentru evitarea oricărei îndoieli, despăgubirea dumneavoastră acoperă orice daună asumată sau suportată de către Companie atunci când din motive legate de executarea instrucţiunilor Clientului, Compania a devenit responsabilă în mod rezonabil sau poate deveni responsabilă faţă de un terţ.
8.1 Următoarele produse sunt excluse în mod specific din contractul nostru şi în situaţia în care ne solicitaţi să le mutăm nu acceptăm nicio responsabilitate pentru pierdere sau deteriorare (indiferent de ce este cauzat) în cazul unor:
8.2 Avem dreptul să distrugem (fără notificare prealabilă şi fără asumarea responsabilităţii) orice Mărfuri care sunt enumerate în clauza 8 (b), (c) şi (d) de mai sus.
În momentul în care Mărfurile sunt preluate în custodia noastră se va considera că dumneavoastră aţi garantat corectitudinea tuturor indicaţiilor referitoare la natura generală a Mărfurilor, marcajelor, numărului, greutăţii, volumului şi cantităţii acestora şi, dacă este cazul, la natura periculoasă a Mărfurilor.
Veţi fi responsabili pentru plata către noi a 50% din tariful facturat şi convenit pentru servicii în situaţia în care anulaţi orice lucrări cu o notificare transmisă cu mai puţin de 24 de ore înainte.
11.1 Trebuie să achitaţi tarifele şi taxele (fără deducere sau compensare) în numerar sau prin transfer bancar.
11.2 O rată lunară a dobânzii de 4% va fi calculată (proporţional zilnic) pentru toate conturile care sunt neachitate pentru mai mult de 30 de zile.
11.3 Veţi rămâne responsabil pentru toate costurile, onorariile şi taxele, cheltuielile, taxele, cheltuielile de transport şi cele asimilate acestora, chiar şi în situaţia în care ne daţi instrucţiuni de a le colecta de la Proprietar sau de la oricare altă parte care are dreptul să primească Mărfurile livrate.
11.4 Ne rezervăm dreptul să refuzăm Serviciile şi să reziliem orice contract cu efect imediat în situaţia în care plata nu este primită integral în momentul în care devine exigibilă.
11.5 Pentru a evita orice îndoială, plata tarifelor noastre atunci când devin exigibile (precum şi a primelor de asigurare, dacă sunt cumpărate prin intermediul nostru) nu poate fi reţinută sau întârziată din niciun fel de motiv.
11.6 Este solicitată plata în avans cu excepţia cazului în care se convine altfel în scris cu Top Movers.
12.1 Nu vom obţine (şi nu avem nicio obligaţie de a obţine) nicio asigurare completă pentru dumneavoastră şi Mărfurile dumneavoastră; cu excepţia cazului în care ne daţi instrucţiuni exprese în scris să procedăm altfel.
12.2 Toate asigurările fac obiectul excepţiilor şi condiţiilor curente ale politicilor asigurătorului sau subscriptorilor care îşi asumă riscul asigurat.
13.1 Ne vom îndeplini obligaţiile cu un grad rezonabil de diligenţă, competență şi raţionament logic, dar vom fi responsabili, sub rezerva oricăror excluderi şi limitări, numai pentru pierdere din daune cauzate ca o consecinţă directă a neglijenţei noastre sau a culpei noastre profesionale grave.
13.2 Considerăm că dumneavoastră şi Proprietarul sunteţi responsabili pentru asigurare şi acceptaţi toate riscurile referitoare la Mărfurile şi nu vom fi responsabili pentru pierderea sau deteriorarea Mărfurilor neasigurate prin intermediul nostru.
13.3 Nu suntem responsabili pentru pierderea sau deteriorarea ce rezultă din:
13.4 Nu suntem responsabili în calitate de Transportator în situaţia în care primiţi un document de transport emis de noi, cu excepţia cazului în care documentul de transport prevede în mod expres faptul că acţionăm în calitate de Transportator.
13.5 Responsabilitatea pentru pierdere sau deteriorare (indiferent de modul în care s-a produs) se limitează la:
13.6 Prin acord special convenit în scris, putem accepta responsabilitatea dincolo de limitele prevăzute la clauza 13.5 de mai sus cu condiţia ca dumneavoastră să fiți de acord cu plata cheltuielilor noastre suplimentare pentru acceptarea unei astfel de responsabilităţi crescute (detalii despre cheltuielile noastre suplimentare vor fi furnizate la cerere).
Nu suntem responsabili pentru acte şi omisiuni ale unor terţi, precum, dar fără a se limita la, Transportatori, lucrători în depozite, docheri, autorităţi portuare şi alţi expeditori, cu excepţia cazului în care nu am acţionat cu diligenţă în alegerea, instruirea şi supravegherea unor astfel de terţi.
15.1 Vom depune eforturi rezonabile pentru prestarea Serviciilor în conformitate cu calendarul scris convenit.
15.2 În situaţia în care modificaţi sau completaţi ruta sau calendarul sau instrucţiunile noastre nu sunt exacte sau sunt incomplete sau nu sunt în conformitate cu contractul, atunci putem acţiona după cum considerăm potrivit pe propriul dumneavoastră risc şi cheltuiala pentru a presta Serviciile.
15.3 Cu excepţia cazului s-a convenit altfel, putem organiza fără notificarea dumneavoastră prealabilă transportul Mărfurilor pe sau sub punte şi putem alege sau substitui mijloacele, ruta şi procedura de urmat în ceea ce priveşte manipularea, arimarea, depozitarea şi transportul Mărfurilor.
16.1 În situaţia în care nu respectăm calendarul scris convenit iar întârzierea poate fi controlată de

16.1 În situaţia în care nu respectăm calendarul scris convenit iar întârzierea poate fi controlată de către noi, vă vom achita cheltuieli rezonabile de cel mult 150 dolari americani pentru orice întârziere. În situaţia în care nu putem livra Mărfurile din motive independente de voinţa noastră, vom organiza depozitarea pe riscul şi cheltuiala dumneavoastră, caz în care contractul va fi considerat îndeplinit iar Mărfurile vor fi considerate ca livrate. Orice Servicii Suplimentare, inclusiv cheltuielile cu livrarea şi depozitarea, vor fi pe cheltuiala dumneavoastră.
16.2 Perioada de aşteptare a Camioanelor - Oferim 1 zi gratuită pentru încărcarea şi formalităţile de export şi 1 zi gratuită pentru procedurile vamale de import şi pentru descărcare. După depăşirea prezentului interval gratuit vom factura Clientului "nostru" (Plătitorului transportului) taxe de staţionare prelungită per zi calendaristică. Taxele de staţionare prelungită variază în funcţie de ţara de desfăşurare a operaţiunii. Întârzierea în tranzit care intervine din cauza documentaţiei greşite sau insuficiente furnizată de către exportator va fi facturată Clientului "nostru" ca mai sus. Costurile care intervin în mod neprevăzut din cauza legislaţiei vamale a ţării implicate (precum taxe de escortă/ convoi, modificări ale reglementărilor, etc.) precum şi întârzierile legate de staţionarea prelungită pentru aceasta vor fi facturate Clientului "nostru".
16.3 Colectarea / livrarea prin transport aerian - Încărcarea / descărcarea trebuie realizată în aceiaşi zi cu sosirea camionului.
17.1 Nu suntem responsabili pentru deteriorarea spaţiilor cu excepţia cazului în care este produsă din neglijenţa sau culpa noastră gravă, caz în care responsabilitatea noastră va fi limitată la o sumă maximă de 350 dolari americani, cu excepţia cazului în care asigurarea pentru deteriorarea bunului a fost aranjată de către noi la solicitarea dumneavoastră.
17.2 Orice deteriorare a spaţiilor trebuie precizată în scris la primirea livrării şi confirmată în scris către noi în termen de 2 zile lucratoare de la colectare sau livrare (după caz). Termenul este esenţial, în caz contrar nu suntem responsabili iar dumneavoastră veţi renunţa la dreptul de a solicita despăgubiri pentru spaţii.
18.1 Mărfurile sunt considerate a fi fost livrate în bună stare cu excepţia cazului în care am primit o notificare scrisă (care include notificarea prin mijloace precum telegrama, telexul, faxul, emailul sau orice înregistrare prin mijloace electronice) din partea dumneavoastră, a Proprietarului sau a părţii îndreptăţite să preia livrarea în termen de 2 zile de la livrarea Mărfurilor.
18.2 Este important ca noi să primim notificarea în scris a oricăror pierderi sau deteriorări a Mărfurilor în termen de 2 zile de la livrare, în caz contrar dumneavoastră veţi fi renunţat la orice drepturi de a solicita despăgubiri din partea noastră pentru deteriorare sau pierdere a Mărfurilor.
Valoarea Mărfurilor va fi stabilită în conformitate cu preţul curent de pe bursa de mărfuri sau, dacă nu există un astfel de preţ, în conformitate cu preţul curent al pieţei, sau în situaţia în care nu există preţ pentru bursa de mărfuri sau preţ curent pe piaţă, prin referire la valoarea normală a Mărfurilor de acelaşi tip şi calitate.
Suntem îndreptăţiţi să vă solicităm să luaţi Mărfurile din custodia noastră şi să plătiţi toate sumele de bani scadente către noi pe baza notificării, în termen de 28 zile. În situaţia în care nu reuşiţi să plătiţi toate sumele de bani scadente către noi, suntem îndreptăţiţi să vindem sau să distrugem o parte sau toate Mărfurile fără o notificare prealabilă. Costul vânzării sau distrugerii va fi facturat către dumneavoastră. Veniturile nete rezultate vor fi creditate în contul dumneavoastră, iar soldul, dacă există, va fi plătit către dumneavoastră fără dobândă.
Vom avea un sechestru general asupra tuturor Mărfurilor şi documentelor referitoare la Mărfurile aflate în posesia, custodia sau controlul nostru pentru toate sumele exigibile în orice moment din partea dumneavoastră sau a Proprietarului, şi suntem îndreptăţiţi să reţinem sau distrugem astfel de Mărfuri şi documente în schimbul plăţii transportului sau al altor cheltuieli şi a altor astfel de sume datorate nouă pentru Servicii.
Sunteţi responsabil cu plata şi despăgubirea noastră pentru orice solicitări, taxe, cheltuieli sau daune produse de terţi (alte persoane decât dumneavoastră) cu privire la Servicii.
Ne rezervăm dreptul de a subcontracta unele sau toate Serviciile, caz în care prezenţii Termeni şi Condiţii continuă să se aplice oricărei părţi subcontractate a Serviciilor.
24.1 Prezenţii Termeni şi Condiţii precum şi orice act sau contract la care aceştia se aplică vor fi reglementate de legea EU.
24.2 Orice litigiu ce rezultă din orice act sau contract la care prezenţii Termeni şi Condiţii se aplică va face obiectul jurisdicţiei exclusive a instanţelor din Romania.
În situaţia în care trimiteţi Mărfuri spre a fi depozitate trebuie să furnizaţi o adresă de expediere şi să ne notificaţi în scris în situaţia în care aceasta se modifică. Toată corespondenţa şi notificările sunt considerate a fi fost primite de dumneavoastră în termen de 7 zile după expedierea acestora către cea mai recentă adresă de expediere înregistrată de noi.
În situaţia în care realizăm un inventar al Mărfurilor dumneavoastră şi vi-l trimitem, acesta va fi considerat ca fiind corect cu excepţia cazului în care ne scrieţi în termen de 7 zile de la primirea inventarului pentru a ne notifica erorile sau omiterile.
Cheltuielile de depozitare se plătesc în avans. Toate cheltuielile, inclusiv cheltuielile de mutare, trebuie achitate integral înainte ca mărfurile să poată fi luate în primire din depozit. Toate costurile de depozitare şi taxele vamale vor fi responsabilitatea Expeditorului sau a părţii care acceptă prezentul tarif cu excepţia cazului în care se convine altfel în scris.
Ne revizuim periodic costurile de depozitare şi le putem mări ocazional. Veţi fi notificaţi în prealabil cu 28 de zile despre orice creşteri de tarif.
În situaţia în care plăţile dumneavoastră sunt actualizate, nu vom înceta prezentul contract decât prin notificarea dumneavoastră în scris cu 30 de zile în prealabil. În situaţia în care intenţionaţi să reziliaţi contractul de depozitare, trebuie să ne notificaţi cu cel puţin 14 zile înainte. În situaţia în care putem acorda liberul de vamă mai repede vom face acest lucru, cu condiţia ca situaţia plăţilor pentru contul dumneavoastră să fie actualizată.
În situaţia în care alegeţi pe altcineva care să ridice Mărfurile din depozitul nostru, suntem îndreptăţiţi să aplicăm o taxă pentru predarea acestora. Responsabilitatea noastră încetează la predarea Mărfurilor. Toate costurile de transport cu camionul / de manipulare se bazează pe echipamentele standard locale.
31.1 Sunteţi responsabili faţă de Companie pentru toate pierderile sau deteriorările, costurile, cheltuielile, tarifele şi taxele ce rezultă din informaţiile sau instrucţiunile inexacte sau incomplete transmise nouă în momentul predării către dumneavoastră sau de orice persoană care acţionează în numele dumneavoastră, sau faţă de orice altă persoană, în cazul în care devenim responsabili faţă de aceasta, pentru Mărfuri care au provocat decesul sau vătămarea corporală, deteriorarea proprietăţii, daune aduse mediului înconjurător sau orice alt tip de pierdere.
31.2 În situaţia în care nu reuşiţi să vă achitaţi orice taxe şi costuri care devin exigibile, atunci putem aplica o suprataxă de 50% asupra sumei restante în avans faţă de colectări.
În situaţia în care orice prevedere a prezenţilor Termeni şi Condiţii (sau a unei părţi a oricărei prevederi) este declarată a fi invalidată, ilegală sau inopozabilă de către orice instanţă sau altă autoritate competentă, acea prevedere sau parte a prevederii va fi considerată, în măsura necesară, ca nefăcând parte din prezenţii Termeni şi Condiții, iar valabilitatea şi opozabilitatea celorlalte prevederi ai prezenţilor Termeni şi Condiţii nu va fi afectată.
Am citit şi am acceptat prezenţii Termeni şi condiţii şi garantăm faptul că avem permisiunea de a încheia prezenţii Termeni şi Condiţii în numele Clientului:
Semnătura ___________________________________ Data ___________________
Numele semnatarului ___________________________________________________________